joi, 14 iunie 2012

ACTIVISMUL ONLINE

Activismul online - ce este si cateva sfaturi de eficientizare

Am dat de curand peste cateva articole in internet despre activismul online. Nu ar fi mare descoperire, dar nici ceva de ignorat, de vreme ce in Romania activismul e inteles mai putin ca solidaritate in strada, ci drept o manifestare a convingerilor personale si o aliniere la convingerile altor grupuri cu preponderenta in spatiul virtual. Poate e mai simplu asa, in anonimat, poate e mai sigur de practicat (caci oamenii se simt mai liberi in a-si exprima parerile fara grija bastoanelor jandarmilor). In orice caz, activistii online au motivele lor, insa activism doar in online nu poate fi, practic, o metoda reala de a produce schimbari sociale... Cata vreme actiunile tale din online nu au si o oarecare acoperire in offline, cata vreme convingerile tale se limiteaza numai la a te exterioriza virtual... Nu poti nega ca asta e doar o faza incipienta a ceea ce va deveni activism, sau o faza intermediara, ca fara actiune stradala protestul tau ramane ceva virtual, deci ireal...

Activismul online trebuie privit ca un mod de a-ti promova actiunile din offline, o metoda de a promova un anume mod de gandire asupra societatii (deci de formare de opinii), o posibilitate de informare a societatii in scopul constientizarii civice, dar in niciun caz ca un scop final, ca o limitare a actiunii in detrimentul celei de strada...

Sunt multe si in diferite trepte de radicalizare aceste manifestari ale activismului, inclusiv cel online. Personal, consider pacifismul lipsit de reactie doar o alta gogorita a sistemului (prin care protestele sunt din start compromise la stadiul de sezatori), caci niciodata sistemul nu va fi macar impresionat de poduri de flori, sau de cantece si dansuri, sau de origami... ci va fi impresionat de mase de oameni care isi cer drepturile, oameni dispusi la orice sacrificiu pentru libertatea lor. Bineinteles, protestele pasnice au si ele rolul lor, asemanator activismului in online: de promovare a unor idei, de enuntare a unor probleme.
Sunt multe si diferite si parerile activistilor despre aceasta, dar vom prezenta numai doua articole mai jos (care speram ca vor reliefa cel putin unele din punctele generale), cu comentariile de rigoare si sfaturi pentru eficientizarea activismului in online...
In articolul urmator, sunt evidentiate, in principiu, beneficiile activismului online ca metoda de popularizare a discursurilor:

Sandor Vegh împarte activismul online în trei mari categorii: conştientizare/advocacy, organizare/mobilizare, şi acţiune/reacţiune.
Internetul este resursa cheie pentru activiştii independenţi sau e-activişti, în special cei ale căror mesaje se împotrivesc curentului principal. "În special când se produce o violare serioasă a drepturilor omului, Internetul este esenţial pentru raportarea atrocităţilor în exterior ("Classifying Forms of Online Activism: The Case of Cyberprotests Against the World Bank" in Cyberactivism: Online Activism in Theory and Practice pp. 72-73. Eds. Ayers, Michael D., Mccaughey, Martha. Copyright 2003, Routledge, New York, NY). Liste de discuţii precum BurmaNet şi China News Digest ajută la diseminarea ştirilor care altfel ar fi inaccesibile în aceste ţări.
Activiştii pe Internet folosesc de asemenea petiţii electronice (e-petiţii) care sunt transmise guvernelor şi organizaţiilor pentru a determina schimbări pozitive în politică şi a protesta împotriva multor probleme, de la comerţul cu arme la teste pe animale. Multe organizaţii non-profit şi caritabile folosesc aceste metode, transmiţând petiţii prin email membrilor înscrişi pe listele de discuţii şi solicitând semnarea lor. Siturile imortante de reţele sociale sunt de asemenea instrumente utile pentru e-activişti.
Internetul permite unor organizaţii precum organizaţiile neguvernamentale să comunice ieftin şi rapid cu membrii lor. Mitingurile şi protestele pot fi organizate şi ajutate atât de către organizatori cât şi de participanţi. Lobby se realizează de asemenea mai uşor prin Internet, cu ajutorul mesajelor transmise în masă şi a abilităţii de a răspândi un mesaj cât mai mult cu costuri minime. (Personal, la solicitarea unei organizaţii americane pentru protecţia animalelor, am folosit o metodă de tip viral marketing, utilizată de obicei în marketingul pe Internet, pentru a răspândi mesajul acestei organizaţii: am creat trei ghiduri pentru diferite animale (reptile, păsări şi peşti), în care am inclus mesajul organizaţiei şi pe care le-am transpus în module ale diferitelor sisteme de management al conţinutului (PHP-Nuke, XOOPS, Joomla, PostNuke, etc.), oferindu-le gratuit tuturor webmasterilor şi proprietarilor de situri care doreau să îşi îmbogăţească conţinutul siturilor cu astfel de ghiduri. În circa două luni, ghidurile respective au fost incluse în mii de situri web, cu un trafic total zilnic de milioane de vizitatori interesaţi de aceste animale. Impactul mesajului a fost deosebit.)
Organizarea/mobilizarea se referă la activităţi care au loc doar online, doar offline (în sistem clasic) dar organizate online, sau o combinaţie a acestor două variante.
Acţiunea/reacţiunea este o categorie care constă în principal din astfel de acţiuni. Atacurile denial-of-service, preluarea şi vandalizarea unor situri web, încărcarea de cai troieni şi spamuri, sunt toate exemple de activism pe Internet efectuate la limita sau dincolo de limita legalităţii. Multe din aceste tipuri de "acţiuni direct" poartă numele de hacktivism.
Sursa: mehedinteanul.ro

Spre deosebire de primul articol, acesta evidentiaza inutilitatea separarii activismului online de cel in strada, pentru ca, in pofida faptului ca traim intr-un secol al tehnologiilor informatiei, manifestarile in online ar fi sunt lipsite de onestitate daca nu sunt baza a ceva palpabil, in offline, manifestari care produc, de fapt, o schimbare sociala reala

 

I’ve been asked by a first year UP Manila student probably an Arts student regarding my views on online activism. Apparently, she recognizes that I’m an online activist. However, she was not able to give me a definition of what online activism is or how she recognizes that a person is an online activist. Still, I gave her my insights regarding the topic.
I maintain a mainstream blog (www.clevearguelles.com) which contains all possible topics under the sun. Largely, my blog is an unorganized collection of my insights regarding different topics especially that concerns Philippine politics. I also use my blog as a personal journal. Aside from my blog, I also use social networking sites to cross-post my blog posts and insights on different issues. I use Plurk, Twitter, Facebook, Yahoo Meme and Tumblr to maximize my reach. If this counts as an online activism, I’m not that sure.
From placards to keyboards
I believe that you can’t be an online activist without being an activist outside the virtual world. It lies on the assumption that the online world acts as an extension of the real world therefore, campaigns should be extended to the online world as well. The availability of new mediums to reach students regarding student sector’s campaigns should be maximized. Its effectiveness in reaching the students led me to use these mediums to share my campaigns and to mobilize them for these different campaigns.
This actually proves the contemporary theory that online activists became online activists out of necessity. Activists should maximize available mediums to reach the most number of people.
However, we should always consider the dangers of online activism. While online activism is a very useful form of activism that maximizes available mediums, it can only be regarded as an extension of traditional activism. It cannot be considered as a whole new form of activism.
Online activists tend to believe that their line of work is just limited in the virtual world. We must not commit the mistake of thinking that the virtual world is the “world” where campaigns should be brought. It only acts as an alternate world (extension) of the real world where campaigns should be really voiced out. Also, we must not always think that the Internet is a place where we can reach everyone or the majority of the people. Especially in the Philippines, the majority of the population does not have access to Internet. It actually defeats the purpose of the activism—that of reaching the most number of people regarding campaigns and to mobilize the most number of people out of these campaigns. Primarily, if our aim is to mobilize the greatest number of people, campaigns should be spearheaded outside the virtual world (but simultaneously extended to the online world). Lastly, online activism tends to encourage “clicktivism.” We are inclined to believe, because of online activism, that joining causes on Facebook or by re-tweeting campaigns on Twitter would automatically translate to social change. In reality, this is not true. Social change could be achieved through collective show of force, action, and dedication outside the walls of the internet. Our greatest aim remains to be that of arousing, organizing and mobilizing the most number of people for our cause.
From closed fist to mouse activism - But online activists are most welcome
Clicking like on Facebook on a status opposing the 1.39 B Peso Budget Cut to UP would not really help stop the passage of it in Congress. Joining this Friday's (September 24) nation-wide walkout of students against budget will do. Don't commit clicktivism. Be heard (not just in the virtual world).
Source: clevearguelles.com

Pentru ca activismul in online sa devina eficient, se poate lucra in urmatoarele directii, in functiile de scopurile din offline:
  • daca scopul presupune actiuni de masa (in genul protestelor cu mii de oameni sau al petitiilor impotriva unor companii sau unor legi abuzive), care ar trebui sa adune cat mai multi oameni, o publicitate cat mai agresiva si directionata pe cat mai multe fronturi este de preferat. In acest caz, grupuri deschise in retele sociale, bloguri publice si site-uri promovate inclusiv prin filmulete, afise, flyere si graffiti vor ajuta la atragerea unui numar cat mai mare de vizitatori sau cititori ai mesajului, deci eventuali participanti. Se impun insa cateva atentionari:
    • acest gen de actiuni atrage dupa sine si atentia autoritatilor, deci aparitia provocatorilor sau a agentilor sub acoperire nu trebuie sa va surprinda, ci sa va gaseasca pregatiti.
    • in cazul in care proiectul in sine nu are un nucleu de gandire si planificare a actiunilor (atat global, cat si in detaliu), va fi sortit in general esecului, adica nu isi va atinge majoritatea scopurilor propuse. pentru ca o actiune de anvergura (sa luam cazul unui protest) sa fie un succes real, se vor presupune cel putin urmatoarele grupuri de suport, care sa activeze pe arii de competenta clar delimitate:
      • grup de promovare si acoperire media
      • grup de suport juridic
      • medici (in cazul in care se asteapta represiuni violente din partea fortelor de ordine)
      • grup de suport logistic (aici intra inclusiv ajutorul oferit de "food not bombs", dar si cel de ordin tehnic - echipamente de sonorizare etc.)
      • grup tactic, care va construi traseul, va considera un eventual scenariu de parcurs al evenimentelor si propune eventuale activitati adiacente protestului
    • este recomandabil ca strategiile de actiune si comunicarea intre grupuri sa nu fie facute publice. cu cat mai cunoscute sunt detaliile unui protest, cu atat mai usor este de contracarat de autoritati sau de rau-voitori. poate ca legal veti fi obligati la prezentarea unui plan general, in cazul in care veti vrea sa autorizati protestul, insa restul detaliilor e bine sa le pastrati in cadrul grupurilor inchise.
    • pastrati cel putin aparent integritatea legalitatii actiunilor si informati-va cat mai in detaliu despre eventuale interpretari ale legii ce va pot ajuta sau ce pot fi folosite de autoritati impotriva voastra.
    • oferiti o acoperire cat mai detaliata in media si in bloguri / retele sociale a evenimentului, in timp real, cu accent pe abuzurile autoritatilor (daca va fi cazul)
  • daca scopul presupune actiuni de mica anvergura, in genul unor proteste spontane sau flash-moburi locale, care in principiu ar trebui sa fie de tip actiuni-surpriza, nu uitati (pe langa sfaturile de mai sus) urmatoarele detalii:
    • promovarea pe grupuri deschise sau in bloguri va aduce cu sine si alarmarea autoritatilor despre acele actiuni. incercati grupuri inchise si, cel mult, acoperire in media a protestului
    • nu cooptati in actiuni de mica anvergura decat persoane cu care ati mai conlucrat eficient in alte actiuni de masa si pe care le cunoasteti si in care aveti incredere. posibilitatea ca acestia sa devina o surpriza neplacuta scade proportional cu masura increderii pe care o prezinta si a cooptarii lor in actiuni similare din trecut. mai bine amanati o actiune de acest gen decat sa o faceti cu persoane cvasi-necunosute, pe care nu va puteti baza sau care prezinta motive de suspiciune.
    • nu cooptati persoane care activeaza in alte arii decat cele ale actiunii voastre, caci uneori veti face mai rau actiunii avandu-i ca "ajutor", decat daca ati activa fara ei. Ca exemplu, nu alaturati hipsteri actiunilor anti-sistem. Chiar daca acele persoane sunt, formal, la fel de indignate ca voi de ce se intampla, de multe ori fara a prezenta motivatii pentru indignarea lor, e bine sa renuntati la ajutorul lor, deoarece sunt rare cazurile in care nu va vor parasi la greu... Avand in vedere cresterea numarului de actiuni de protest prin toata lumea, s-a inmultit si numarul de protestatari care ies in strada pentru ca ei vad asta ca pe o moda... iar acei hipsteri ii puteti gasi si oriunde exista si posibilitatea unor finantari, fie ele si de la autoritati (nu e asa ca activismul cu finantare mai mare decat trairile interne ale activistilor suna cel putin ciudat?...)
    • aveti grija cine va finanteaza actiunile. o finantare dubioasa atrage dupa sine si pretentii dubioase din partea investitorilor, sau atrage dupa sine si ilegitimitatea actiunilor de protest prin nesinceritate si duplicitate. acesta e cazul acelor grupuri care sunt "dupa vorba, dupa port" anti-euro, dar faptic isi iau finantarile din construirea de proiecte de tip euro sau colaborarea cu ong-uri ce promoveaza euro si valorile euro. sau poate sunt chiar parte dintr-o metoda de control a autoritatilor sau a corporatiilor, fiind pusi acolo pentru a sustine sau contracara anumite evenimente, in functie de interesele finantatorilor... mai bine strangeti voi banut cu banut si faceti din putinul pe care il aveti o actiune curata, decat o actiune plina de bani si de mizerie...
  • daca va ganditi actiunile ca fiind de tip guerilla... in acest caz e bine sa va axati mai mult pe formare de opinii si cercetare online, in niciun caz pe promovarea de actiuni... Acest tip de actiuni sunt cele mai vanate de autoritati si orice zvon despre un eveniment mai radical va atrage atentia a cam tuturor agentiilor si serviciilor din zona. Better safe than sorry, asa ca... Trust nobody but yourselves ;) Pentru a avea insa actiuni eficiente si in acest sens, (pe langa sfaturile de mai sus) se pot creiona urmatoarele directii:
    • nu oferiti date de contact in online ce pot duce la identificarea voastra in offline. Puteti jongla inclusiv cu ce priveste data nasterii sau sexul, dar cel mai bine e sa lasati profilele necompletate
    • nu oferiti date de contact in offline, ce pot fi corelate cu anumite directii radicale pe care le urmati, persoanelor pe care abia le-ati cunoscut si care nu fac parte din grupuri cel putin la fel de radicale ca voi (pentru acest gen de contacte e bine sa aveti o adresa separata de e-mail, pe care sa nu o folositi pentru... activism)
    • nu oferiti (public sau persoanelor necunoscute) apriori date despre actiunile pe care vreti sa le faceti (gen: locatie, delimitare in timp, numar de oameni), caci e foarte posibil ca, atunci cand ajungeti la locatie, sa fiti deja asteptati de dube de jandarmi
    • aveti grija la dispozitivele si tehnica Big-Brother (camere de supraveghere, de exemplu, dar si persoane venite din partea sistemului in scopul de a fotografia sau filma protestatarii), caci nu veti ajunge la "Romanii au talent", ci prin alte parti :) Am postat intr-un articol anterior un material despre metode prin care te poti feri de acestea.
    • nu folositi comunicatiile electronice (grupuri, forumuri), inclusiv telefoanele mobile, pentru a va depana amintiri despre proteste sau pentru a crea strategii de actiune. Daca insa este imperios necesar, incercati sa va construiti un limbaj de cod maleabil si care nu aduca a nimic - prin afirmatiile sau raspunsurile voastre - radical sau anti-sistem. Mai bine va criptati voi convorbirile prin restandardizarea frazelor, decat sa oferiti autoritatilor planurile voastre. De asemeni, e bine sa folositi cartele pre-pay pe telefoane cumparate fara numele vostru real si sa va sunati pe ele de la telefoane publice cu cartela, nu intre voi.
    • NU folositi acelasi nickname in doua site-uri / forumuri diferite decat daca prezenta voastra acolo are scop de informare, de sharing de articole sau de promovare a anumitor informatii sau activitati in online pe care le-ati facut si cu contul initial cu acelasi nume. Nu folositi aceeasi parola la doua sau mai multe conturi :)
    • fiti deschisi fata de cei nou veniti (inclusiv in online), dar cu rezerve si doar in masura in care provin din grupuri de interes similare cu al activismului vostru. Majoritatea persoanelor noi care vor lua contact cu voi (cu cat mai radicali sunteti priviti de sistem), e foarte probabil sa aiba alte intentii decat cele declarate. La fel si cand mergeti voi spre alte grupuri, e bine sa fiti atenti mai intai de toate, abia apoi sa scoateti tot din sacosa... A nu se interpreta gresit: acest lucru e valabil doar pentru persoanele sau grupurile radicale, caci atunci cand crezi ca origami sau modelling-ul in toate pozitiile (dar cu pancarda la vedere) reprezinta exprimari ale revoltei impotriva sistemului, well... chill, nu prezinti un pericol real pentru nimeni (decat cel mult pentru sanatatea ta mintala :D), deci poti continua linistit lucrurile inutile cu care iti ocupai timpul, ca nu te crede nimeni in stare de ceva radical sau chiar real anti-sistem, poate nici "colegii" tai de activism... ;)
    • incearca sa te delimitezi de grupurile cunoscute pentru certuri interne intre membri sau care au generat nuclee de interese de-a lungul timpului. Solidaritate inseamna si prietenie, iar grupurile care nu pot avea membrii prieteni intre ei nu vor fi nici solidare cu ceva sau nu vor fi nici macar empatice..
    • cea mai buna metoda de aparare contra autoritatilor (atunci cand e posibil sa fiti in situatia de a discuta cu reprezentanti ai acestora) e disimularea unui comportament foarte calm, pacifist, chiar inocent (daca va iese), caracterizat prin putinatatea cuvintelor :) Nu ajuta pe nimeni din cercurile tale daca te ia garda in drumul spre ceea ce voiai sa faci (deci nu apuci sa mai duci la indeplinire planul tau) si nici nu exista metoda de incriminare mai buna si mai dorita de autoritati decat auto-incriminarea...
    • folositi un antivirus la zi si/sau un sistem de operare securizate la modul "paranoid" ori de cate ori vreti sa intrati in online. Folositi anonimizatoare pentru redirectionarea traficului de internet prin proxy sau vpn.
    • nu va puneti toate bibelourile in aceeasi geanta, deci, cu alte cuvinte, nu va bazati pe importanta sau rasunetul unui singur eveniment de genul. cu o floare nu faci primavara, cum nici cu un geam spart sau o piatra pe capota vreunui militian nu faci primavara araba :)
Sunt multe, multe ce ar mai putea fi spuse. Dar avand in vedere ca Romania nu e nici Grecia, nici alta tara unde protestele aduna mii de oameni in strada (daca s-ar da mici si bere la proteste, sau promisiunea "mantuirii" prin pupaturi de cadavre imbalsamate si purtate in cosciuge de argint... ce multi ar mai veni si la noi...), ne oprim aici. Fiecare lucru la timpul sau... chiar daca in Romania nu prea a fost timpul de nimic ce seamana a protest... Poate cand vine vara :)

vineri, 9 martie 2012

Societatea Civila

SOCIETATEA CIVILA

Podania Pisma Wnioski Umowy Odwołania Dla Firm Oraz Osób Indywidualnych

Societatea civilă este reprezentată de instituţiile şi organizaţiile sociale şi civice care constituie temelia unei democraţii funcţionale. Organizaţiile societăţii civile se implică în luarea decizilor privind dezvoltarea socială sau a deciziilor de interes public. "Societatea civilă este o noţiune care descrie forme asociative de tip apolitic şi care nu sunt părţi ale unei instituţii fundamentale a statului sau ale sectorului de afaceri. Astfel, organizaţiile neguvenamentale - asociaţii sau fundaţii, sindicatele, uniunile patronale sunt actori ai societăţii civile, care intervin pe lânga factorii de decizie, pe lânga instituţiile statului de drept pentru a le influenţa, în sensul apărării drepturilor şi intereselor grupurilor de cetăţeni pe care îi reprezintă"

Exista diferite definiţii ale conceptului de "societate civilă". În limbajul comun, sensul atribuit este adesea unul reducţionist, mulţi oameni înţelegând prin "societate civilă" organizaţiile nonguvernamentale. Şcoala londoneză de economie, Centrul pentru Societatea Civilă, utilizează ca definiţie de lucru: "Societatea civilă se referă la un set de instituţii, organizaţii şi conduite situate între stat, afaceri şi familie. Aceasta include organizaţii non-profit, organizaţii filantropice, mişcări sociale şi politice, alte forme de participare socială şi civică".

Exemple de instituţii ale societăţii civile:

  • organizaţii nonguvernamentale (ong-uri);
  • organizaţii comunitare (community-based organizations);
  • asociaţii profesionale;
  • organizaţii politice;
  • cluburi civice;
  • sindicate;
  • organizaţii filantropice;
  • cluburi sociale şi sportive;
  • instituţii culturale;
  • organizaţii religioase;
  • mişcări ecologiste;
  • media;
  • etc.

Societatea civilă descrie un întreg sistem de structuri, care permit cetăţenilor noi roluri şi relaţii sociale, prin diferite modalităţi de participare la viaţa publică.



Zamfir C. Arbure: Memorile unui anarhist din România



Despre nici o alta ţară europeană nu se ştie atât de puţin în privinţa mişcării anarhiste şi anarho-sindicaliste cât se ştie despre România. Deşi învecinată la sud cu Bulgaria unde mişcarea a atins una dintre cele mai extinse, mai numeroase si mai durabile influenţe sociale (ca în final sa fie trecută în ilegalitate şi distrusă de către dictatura naţionalistă şi mai apoi de către comunişti), influenţa anarhismului a rămas întotdeauna redusă în România. Până în prezent studiile arată că perioada 1907-1916 este aceea în care mişcarea anarho-sindicalistă a atins cel mai înalt punct din dezvoltare aici. În special, în centre industriale ca Ploieşti, Galaţi şi Brăila majoritatea muncitorilor s-au organizat pe principii sindicale revoluţionare, au publicat reviste anarho-sindicaliste si au dus lupte pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă prin metode de acţiune directă. S-a dovedit că mai înainte au existat încă din 1896 cercuri anarhiste explicite în oraşe ca Iaşi şi Bucureşti, cel mai adesea parte din partidul social democrat. O imagine asupra naşterii anarhismului românesc ne este oferită de viaţa şi memoriile lui Zamfir C. Arbure, „Temniţa şi exil”.

Arbure, numit în anumite reviste şi lucrări şi Arbore, precum şi cunoscut sub pseudonimul Ralli, s-a născut la 14 noiembrie 1848 în Cernăuţi (pe atunci Austro-Ungaria, astăzi Ucraina) într-o familie înstărită. La vârsta de 17 ani merge să studieze la Moscova, capitala Rusiei condusă despotic de ţar. După ce fusese aproape apolitic până atunci, este arestat în urma unui atentat eşuat asupra ţarului, împreună cu alţi studenţi după un raid masiv şi este închis în temniţă. Acolo începe procesul politizării sale pe care el îl descrie în memoriile sale alături de realitatea deprimantă a Rusiei ţariste şi omniprezenta poliţiei secrete. Zamfir Arbure se alătură mişcării social-revoluţionare narodnice care ducea o luptă armată neîncetată cu mari pierderi de vieţi omeneşti împotriva regimului ţarist şi a guvernatorilor acestuia. Cunoaşte personal pe Sergei Necaev şi puţin după aceea pe Alexander Herzen. Datorită presiunilor urmăririi autorităţilor ruse Zamfir se mută în 1870 la Zurich şi apoi la Geneva unde devine un colaborator activ al lui Mihail Bakunin. Cunoaşte personal şi cooperează cu Eliseé Reclus şi Peter Kropotkin. Ralli, cum este numit în Geneva conduce o editură, publică şi distribuie scrieri social-revoluţionare şi anarhiste. În 1875 apare primul număr din Rabotnik (Muncitorul), prima publicaţie social-revoluţionară rusă în format de ziar. Printre alte numeroase contribuţii scrie şi o carte despre comuna din Paris şi este de asemenea activ în organizarea mişcării. Este membru al Internaţionalei Întâi, susţinător al grupării anarhiste şi activează în Federaţia Jura. Împreună cu anarhistul italian Errico Malatesta traduce în spaniolă o scrisoare a lui Bakunin şi intenţionează să participe în 1874 alături de cel dintai la revolta spaniolă. Totuşi, acest lucru nu se întâmplă. Cu timpul, relaţia sa cu Bakunin se răceşte. Pe de altă parte, legăturile sale cu Reclus nu vor înceta. Cu puţin timp înainte de a muri în 1905, Reclus îl va vizita pe Arbore care se va fi mutat în Bucureşti. După întoarcerea sa în Rusia ţaristă, se stabileşte în Basarabia unde continuă să fie activ în mişcarea social-revoluţionară. Printre altele încearcă să treacă peste graniţă în Rusia 100 de arme ascunse în cărţi cu scopul de a susţine rezistenţa armată. În acelaşi timp preocuparea lui principală este să lupte împotriva puternicului antisemitism şi naţionalism larg răspândit în cadrul partidului social democrat şi chiar în rândul mişcării muncitoreşti din România. La momentul respectiv situaţia unei Basarabii, subiect al jocului geopolitic dintre România şi Rusia, era principala temă de discuţie în societate. Până în 1812 Basarabia aparţinuse principatului Moldovei (şi astfel României), apoi fusese anexată de către ruşi în 1917 şi din nou revenise la România ca urmare a revoluţiei din Rusia. După cel de-al doilea război mondial, în care România participă de partea naziştilor, Basarabia devine din nou parte a Uniunii Sovietice.

Astăzi Basarabia este împărţită în Republica Moldova şi o parte din Ucraina. Împotriva naţionalismului rus şi a intenţiilor anexioniste româneşti, Arbure a promovat ideea unei Basarabii independente de cele două state. Arbure călătoreşte prin România şi astfel ajunge să ţină un discurs în septembrie 1914 în clubul muncitoresc din Bucureşti. În plus, publică un mare număr de articole în diferite ziare socialiste. Pe lângă activitatea din cercurile socialiste şi anarhiste, Arbure se face cunoscut prin studiul aprofundat al geografiei Basarabiei, o pasiune pe care o împărtăşeşte şi Reclus. Lucrarea sa, “Dicţionar geografic al Basarabiei”, apare în 1904 şi este cel dintâi studiu dedicat geografiei basarabene. Are un fiu Dumitru şi două fiice, Ecaterina şi Nina. Ecaterina Arbure se naşte în 1873 şi devine o figură proeminentă a mişcării socialiste, şi apoi a partidului comunist român trecut în ilegalitate. La ordinul lui Stalin este executată în 1937 la Tiraspol. Nina Arbure devine o pictoriţă cunoscută.

Până la vârsta înaintată de 84 de ani Arbure şi-a păstrat convingerile neschimbate. Astfel, va publica articole în revista „Viaţa Basarabiei” din Chişinău până în 1932. Cu toate acestea, nu a putut să se împace cu ţara pe care şi-a ales-o pentru exil, România. Şederea aici a fost prilejul unor astfel consideraţii: „Oriunde îmi arunc în juru-mi privirea, vad … putregai. Bătrânii şi tinerii, oamenii din societatea cultă precum şi oamenii mulţimii inculte, fierb deopotrivă, în acelaşi cazan, fără a-şi pune măcar chestiunea, ce înseamnă viaţa lor în economia progresului general al omenirii? Trăind în mijlocul societăţei române, eu unul n-am putut să mă contopesc cu această societate. De aceea nici pe mine nimeni nu mă cunoaşte, nici eu nu cunosc pe nimeni. Amici în România eu unul n-am şi n-am avut”. „Legături de prietenie cu nimeni nu mă leagă” spune autorul în primul capitol din „Temniţă şi exil”. În Basarabia şi Rusia existau un scop comun şi un spirit al schimbării pe care nu le regăseşte aici. Aceste memorii care ajung până în 1881 (anul când îi este acordată cetăţenia română) sunt menţionate de binecunoscutul istoric al anarhismului Max Nettlau alături de o altă lucrare memorialistică intitulată „În exil. Amintirile mele” în „Istoria anarhismului”. Nettlau însă critică ambele volume, susţinând că acestea conţin o serie de inexactităţi. Despre ce inexactităţi este vorba nu ni se precizează. Cel de-al doilea volum amintit al lui Arbure descrie viaţa acestuia până în 1896. Astfel, celelalte activităţi însemnate ale sale şi următoarele evenimente sociale, precum şi originea şi dezvoltarea mişcării anarho-sindicaliste nu se găsesc acolo. Sunt încă multe lucruri scrise de el şi despre el – şi despre această etapă a mişcării anarhiste şi social-revoluţionare – care aşteaptă să fie (re)descoperite şi (re)publicate. Nu este un demers facil. Aceasta deoarece dictaturile comuniste din România şi Uniunea Sovietică i-au exilat numeroasele scrieri – mai puţin cele geografice – în sertare bine încuiate. Şi în plus, numărul mare de grafii diferite ale numelui şi ale pseudonimului său îngreunează investigaţia.

De asemenea, ne confruntăm cu fapte care par la o primă vedere contradictorii şi care necesită o interpretare adecvată. De exemplu, se pare că Arbure era în 1920 membru al senatului României reprezentând Basarabia. Care sunt motivele ce au stat la baza acestui fapt rămâne de cercetat. În orice caz, nu poate fi vorba de naţionalism în cazul lui Arbure. Nimeni altul … antisemitul, istoricul şi liderul partidului naţional democrat de extremă dreaptă din anii 20 şi 30 ai secolului trecut, Nicolae Iorga, a încercat să facă din Arbure un „pionier al unirii Basarabiei cu România” deşi întreaga sa viaţă Arbure a susţinut cauza unei Basarabii autonome. Astăzi, pe urmele acestei mistificări, Arbure este considerat „naţionalist” pe site-ul Bibliotecii Româneşti de Internet, www.biblior.net. În mod similar, fasciştii şi naţionaliştii de astăzi pretind acelaşi lucru. Ei încearcă să îl treacă pe acest ferm internaţionalist socialist în categoria naţionaliştilor în numele unui text laudativ dedicat regelui României pe care aceştia i-l atribuie.

Îşi petrece ultimii ani din viaţă în Bucureşti. Acolo lucrează ca director al biroului de statistică şi scrie pentru numeroase ziare, printre care şi unul pentru copii şi tineret. Pe data de 2 aprilie 1933 se stinge din viaţă în capitala României. Traducerea memoriilor sale „Temniţă şi exil” din limba română în limba engleză este în lucru. O descriere biografică detaliată va fi inclusă. Editura canadiană „Blackcatpress” şi-a exprimat interesul pentru publicarea acesteia. De asemenea, o republicare în limba română este în curs.